Duminica,25 Septembrie 2011
Pentru orice inceput exista un sfirsit,pentru orice este frumos exista si ceva urit,pentru alb exista totdeauna negru,iar pentru iubire......exista totdeauna ura?Totdeauna exista doi poli despartiti de echilibru.Cind nu il mai gasesti, viata ta se afla intr-o deriva.Atunci traiesti ceea ce se cheama impas.Cazi,te ridici si incerci sa o iei de la capat.Dar cu iubirea?Asa sa fie oare si aici?Incerci zi de zi sa aduni cioburi,sa le lipesti,pina intr-o zi, cind constati ca ele nu mai vor sa stea chiar asa cum le asezi tu.Te incapatinezi sa mergi mai departe,fara sa-ti dai seama ca iti faci mai mult rau.Cioburile intr-un final se sparg,se macina sub povara aceleiasi munci obositoare si incapatinate de a le aranja asa cum vrei tu,si devin o pulbere de stele.Ele iti spun ca e pacat.Pentru orice inceput exista un sfirsit.Te supei,plingi,insisti si-ti spui cu indirjire caiubirea este vesnica,ca 10 ani nu sint 10 secunde sau minute,ca trecutul face parte din tine si nu-l poti indeparta ca pe ceva stricat.Incerci sa lupti,sa mergi mai departe,sa-ti spui ca lucrurile sint la fel ca totdeauna,pina cind.... obosesti.Te asezi atunci cuminte intr-un colt din lumea ta,si incepi sa vezi realitatea.Iubirea,nu este cum vrem noi sa fie sau cum am invatat sa visam cind eram mici din basmele cu zine si ilene cosinzene,si este asa cum vrea ea.Frumoasa,linistita calma-la inceput,o povara greu de dus,trista si grea poate pentru amindoi cei implicati-la sfirsit.Este frumos atunci cind oamenii se aseaza la o masa si isi spun amindoi adio,nemaisimtind mare lucru niciunul pentru celalalt.Darce te faci cind unul mai iubeste si celalalt nu?atunci incepe calvarul.Constientizezi ca esti cel parasit,si incerci sa iti faci viata ta.Pentru ca in decursul celor 10 ani cu bune si cu rele, tu nu ai mai fost al tau,iar viata ta a fost viata noastra.Te urasti ca ai lipsit la toate lucrurile care te-au transformat,ca nu ai fost acolo,si mai ales ca toate compromisurile pe care le-ai facut au fost "pentru ca el merita orice."Esti lipsit de personalitate,urit, trist si gol.Nu intelegi cum toate lucrurile care odata te faceau simpatic si deosebit,au ajuns acum sa devina tare si defecte.Cine mai esti tu de fapt?Cel mai nedrept mi se pare ca nu exista un concediu de refacere dupa o ruptura atit de coplesitoare.Ca nu ne luam timp sa fim cu noi,si sa vedem de fapt ce ni s-a intimplat.In 10 ani am fost sotie,mama,prietena,amanta.Acum ma uit la mine si nu mai sint decit eu.Un eu gol,fara nimic in el.Incerc sa umplu golul si nu stiu de unde sa ma apuc.Sint noi ginduri,reflexe ,pe care trebuie sa le invat numai pentru mine.Poate pentru unii este usor,pentru mine insa este un chin pe care il traiesc in fiecare zi,un chin cu care ma trezesc si adorm.E visul meu "frumos" de fiecare seara.Ce bine daca n-am avea amintiri....Greu de conceput cum nu reusesc sa urasc,cum nu pot fi egoista si cum nu-mi pot cladi un sistem de autoprotectie de neclintit.Ma chinuie amintiri frumoase de pe vremea cind ne iubeam,cind doi insemna unu si noi eram cei mai frumosi si cei mai cei.Vindecarea vine tirziu asa am auzit,dar oare pentru mine va veni vreodata?Va veni oare un timp in care sa nu ma mai intereseze decit persoana mea?Cred ca am iubit un vis,un vis al meu despre ceea ce ar fi fost sa fie ....iubirea mea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu