CASA PARINTEASCA NU SE VINDE

  Simbata,15 Iunie 2012


Si totusi.....M-am trezit cu-n gust amar,si o tristete de necuprins.Inima-mi sta intr-o menghina pe care destinul o misca cum vrea.Casa parinteasca nu se vinde.Un gind,o traire,un vis.Un sentiment pe care l-am avut toata viata mea,de mic copil.Am crezut in porunca strabuna cu toata sinceritatea si fiinta mea,si-am constatat ca si la 36 de ani tot copil am ramas.Uneori e bine,alteori e rau,al naibii de rau si mai ales de trist.Copilaria s-a sfirsit la 8 ani,cind tata a vindut casa strabunicului meu,lipita de casa bunicilor mei.Acolo,am fost copil.Am cunoscut zburdatul pe cimpii,dormitul cu caii,joaca cu cateii,plimbatul cu caprele.Acolo stateam seara pe prispa si ascultam cum strabunicul meu,cu suba pe umeri cinta doinind la fluier.Si acum simt in nari aroma jumarilor cu oua prajite in tigaie.Inchid ochii si-adulmec parfumul trandafirilor leganati de vint din gradina lui.Atunci,acolo,am avut paradisul meu de copil.Au trecut anii, margele insirate pe coama timpului pierdut,un timp ce nu asteapta si nu iarta pe nimeni,si ma trezesc acum in fata aceleiasi mari dureri de-atunci.In urma cu 2 ani tata a vindut si apartamentul de la Alexandria,casuta in care mi-am realizat cele mai mari vise de adolescent:prima zi de scoala,primele flacari de copil poet,prima minciuna,primul adevar spus cu tarie in fata parintilor mei,facultatea,prima dragoste,primul sarut,vacantele ,casatoria mea.Oricind si de oriunde veneam,acolo era casa mea.Anii au trecut,ca pasari mari prin cimpuri,lasind in urma vise si chipuri a celui ce am fost cindva copil.30 de ani de oameni,ginduri,locuri, fapte ce acum devin doar amintiri.Se duc pe rind prieteni,bunici,unchi,matusi,parinti,copii,raminem nemiscati ca digul in fata valului

ce nu-l poate strivi.Rareori, o lacrima,un zimbet,un licar,o speranta tradeaza durerea ascunsa in suflet,lasind sa cada masca durerii ascunse in noi.Mi-as dori pe lume minuni.Poate ca exista,poate nu.Dar daca da, cu siguranta nu noi sintem cei care dictam momentul producerii lor.Si mai vorbim de liberul arbitru.Hm,o gluma buna si o aparenta libertate.Acum,astazi si aici a venit momentul ruperii definitive de tot ce am fost eu.Si casa parinteasca chiar se vinde.Pentru ai mei,tot timpul am sperat in asta,dar pentru mine un ungher stingher din suflet striga cu disperare ca in viata nu totul se rezuma la bani.Sint necesari e-adevarat,iti aduc liniste si confort,dar niciodata nu pot cumpara fericirea.Am plins,am stat,am cugetat si nu am gasit inca motivatie sa cred ca asa e mai bine.Astazi o voi vedea poate pentru ultima oara.Ultima suflare de vint arid de cimpie,ultima umbra de nuc,ultima adiere a lanului crud de lucerna.Si mai ales ultima lacrima pe fila romanului de copil.Simt apa din vale in care ma balaceam,inchid ochii si am in gura gustul de zaibar acrisor,miros de test si apa de fintina.Clipe,clipe dulci amarui, ce vin si trec prin fata filmului pe care-l percep ca un vis.Am inima grea,prinsa in chingile propriului meu lant.Pentru ai mei banii aduc liniste,planuri de viitor.Pentru mine, un gust amar de tradare a unui vis in care am crezut tot timpul,tradarea unui vis de copil.Si totusi....casa parinteasca NU se vinde.